Ce n’est pas une chanson d’amour … cu marius manole … la fabrica … si iar nu pot sa ajung. La naiba!
De pe 22 pana pe 30 septembrie se desfasoara Temps D’Images in Bucuresti (am aflat si eu aseara in Laptarie). 3 nopti de filme la motoare, teatru, dans, imbinate, as spune eu, perfect – teatru si dans contemporan, lucrari de arta video…
Thanx Artlink! Orasul asta batut de ploi si praf, care se cufunda treptat in prost gust, kitsch si amortire culturala, are nevoie de cate un dus rece … e timpul imaginilor!
In perioada 23-27 septembrie, se desfasoara Ars Telefonica, proiect menit sa reactiveze acele spatii urbane cu potential cultural direct.
De abia astept sa ajung aine in zona Universitate-Ateneu-Amzei, si sa imi sunt diversi prieteni din cabinele telefonice transformate in mici opere de arta in sine
Ce se poate face duminica seara? Pe langa traditionalul iesit “la un cico” (tzootzy), sau la “un fum”, sau prin parc, “la scari”, “pe centru” si pe unde mai obisnuieste lumea sa isi petreaca serile, se poate oricand face apel la teatrul nostru drag. Ca e TNB , Odeon, Nottara, Bulandra sau oricare altul…putin mai conteza.
Pentru frumoasa seara duminicala de pe 21 septembrie, alegerea a fost tnb-ul, pentru o piesa de Eduardo de Filippo – Sambata, Duminica, Luni. Comedie savuroasa (nerecomandata infometatilor), subiect simplut dar replici de exceptie in lumea comediantilor. 2 ore si 15 minute trecute pe nesimtite (cu tot cu pauza) in sala Amfiteatru – plina ochi de altfel.
Cu siguranta una dintre cele mai frumoase comedii pe care le-am vizionat in salile teatrelor, pana acum.
Daca Eamon a cantat acum ceva ani (nu mai tin minte exact) o melodie dedicata fostei lui, care a prins foarte bine la public, dar care pe mine nu m-a incantat in nici un fel, in zilele mai recente, Sarah Silverman a reusit sa ma faca sa rad cu lacrimi dupa vizionarea urmatorului videoclip (dedicat prietenului ei de atunci, Jimmy Kimmel).
Enjoy!
Si pentru ca Jimmy se respecta, a simtit nevoia sa ii raspuna cum se cuvine.
N-as putea sa spun sigur care mi se pare mai amuzant, prespun ca primul… ca doar de acolo a venit ideea!
Pe 26 septembrie este Researchers’ Night ‘08 , adica o micuta oportunitate pentru cetateanul de rand de a lua parte la diverse experimente stiintifice, de a se familiariza cu lumea mai putin inteleasa a LHC-ului si a altor “chestii” asemanatoare(sau nu).
Atelierul de fizica se desfasoara in Herastrau si e promite a fii interesant.
Can’t wait to be there!
Astazi este o zi trista pentru toti iubitorii de progressive si mai ales pentru toti fanii Pink Floyd.
15 Septembrie 2008 – Richard (Rick) Wright (keyboards), membru fondator al formatiei Pink Floyd, alaturi de Roger Waters si Nick Mason, a murit dupa o scurta lupta cu cancerul (cum a declarat, cu tristete, familia).
Alaturi de Mason, Wright a fost singurul membru care a luat parte la toate turneele Pink Floyd; el este absent de pe un singur album de studio al formatiei, The Final Cut (1983).
Dupa ceve paripetii si ocol aiurea, pe o caldura apasatoare, am ajuns in sfarsit, intro zi insorita de august, la MNAC (Muzeul National de Arta Contemporana). Filmele cu prosti ce rulau prin mintea mea, setea, oboseala, lenea…da…mai ales lenea, toate au disparut odata cu trecerea prin usa de control de la intrare. Le-am lasat afara si rezultatul a fost cel cautat: timp pentru o reculegere racoroasa in arta contemporana.
Reactia imediata a fost de contemplare, insa dupa ceva timp, am inteles ca nu ajunge doar atat, ca trebuie sa intelegi dedesubturile artei pentru a te bucura de ea in adevaratul sens al cuvantului.
Pt inceput:
Cativa pasi spre dreapta si … vezi Rosu
-Could you live in a house so small??
-Mazare!
Lord of boards:
France ‘98
Weird
Most impressive
Plus ca… oare unde as mai fi avut ocazia sa ascult cartea junglei in franceza, germana si engleza??
Exista o linie greu sesizabila intre nebunie si genialitate…
Ce e infiorator? Gandul ca realitatea pe care o traim le permite anumitor oameni sa concentreze in propriile maini puteri uriase, sa dispuna, dupa bunul plac, de destinele atator oameni, sa isi satisfaca propriile “sclipiri” in cele mai macabre feluri.
Ideea este iesita din comun… socanta sau nu.
Rasunetul acestui scurt clip in ecoul meu sufletesc a fost asurzitor… so i thought to share it!
Atunci cand vine vorba de aroma, cu siguranta Camel o reprezinta; sunete si gusturi excelente, prin esenta tari.
Thank you A, for camel… observ cu stupoare ca am dezvoltat o mare pasiune, poate uneori obsesiva, pentru acest mod de viata camel, cum imi place sa-l numesc.
For those who don’t know much progressive, Camel este o trupa britanica de art rock, formata prin ‘64. Iar pentru nefumatori… well, flavor?
E greu sa descriu in cuvinte sentimentul provocat de imbinarea “camilelor” intro dimineata racoroasa de cismigiu… guess you shall never know unless you try it!
