Bobocel’s Weblog

Fericirea consta in lucruri marunte, in lucruri simple… really?
Eu nu cred asta; de fapt, sunt chiar impotriva acestei credinte.
Cine si de ce vrea sa imi zica mie ca lucrurile care ma fac fericita sunt simple sau marunte? That’s a lie.
Ce inseamna marunt? Si pentru cine? Fericirea e ceva atat de intens, incat isi poate ridica seva numai din radacini adanci, din lucruri “mari” (e oare mare antonimul lui marunt?).
Si daca ce ma face pe mine fericita pare pentru ceilalti ceva insignifiant, well, nu-mi pasa. Pentru ca e irelevant. Cand vorbim de sentimente, tot ce are valoare se raporteaza la sine.

Oare cati cunosc diminetile calde de vara din Cismigiu, pline de roua si liniste? Cati au ascultat in astfel de momente “Nimrodel…”? Si dintre acestia… cati au simtit cu adevarat insemnatatea acestor momente? Cati au fost fericiti?
– pentru ei lucrurile astea nu sunt simple. Sunt exact ca sistemul sanguin; asigura intreaga vitalitate a spiritului.
Un lucru e marunt doar pentru cei pe care nu ii afecteaza. Si atunci, de ce sa te intereseze ceva paralel tie si sa il categorisesti ca fiind simplu?

E posibil sa ma insel, dar eu sunt convinsa ca fericirea consta in tot felul de lucruri, numai marunte nu.

ps: ia cu tine melodia asta cand vrei sa traiesti un “lucru marunt”

“doar pentru ca ne simtim noi mici,nu inseamna ca totul e mare”

oare?

Ce e mai important? Marimea fizica sau ceea ce nu se vede? Cred totusi ca in ambele cazuri, noi pierdem.
Din punct de vedere biologic, oamenii sunt foarte foarte mici, comparativ cu… Universul. Oamenii sunt foarte mici daca analizam gradul de dezvoltare a simturilor, instinctul primar de supravietuire. In fond, ce avem noi si restul vietuitoarelor nu au? — Minte —
Minte in sensul ca gandim logic (sau ilogic), in sensul ca putem crea, putem imagina, putem lasa ceva in urma. Dar, tot ce lasam, tot pentru noi este. Si probabil ca, pentru acel ceva superior care exista… si care e mare… tot ce facem noi e insignifiant – eventual ii starneste un zambet. TOT ce facem noi e trecator. – Cat poate tine? – Maxim mii de ani. Dar, raportat la cele milioane care exista… ce inseamna mii?
Spunem ca un geniu este nemuritor, ca “ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. — Dar la un moment dat, tot va rasari altul. Si tot ce a fost se va fi uitat.

Suntem atat de mici… si totul este atat de MARE

“Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.”

Adio…
Adio ultima mea legatura cu ce a fost. Nu am vrut sa se termine, dar s-a intamplat. De acum incolo, o sa-mi croiesc propriul drum.
Multumesc ca ai fost acolo in perioada in care, inconstient, aveam nevoie de o directie in care sa alerg… ca m-ai modelat, ca m-ai ajutat sa evoluez, ca m-ai indrumat, ca m-ai chinuit, ca m-ai ranit, ca mi-ai dat noroi. Fara tine, as fi inflorit altfel… n-as fi avut acum nuferi…
Multumesc ca mi-ai aratat cum e infernul – asta m-a maturizat… Una peste alta, m-ai facut un om mai bun, mi-ai imbogatit sufletul, mintea, spiritul, si asta pentru ca am luat de la tine tot ce a fost mai bun.

Pentru asta iti dedic o poezie, acum la inceput de drum …

Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine,
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-e asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
“Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi cresc nuferi?” ( Blaga – Vei plange mult ori vei zambi?)