Bobocel’s Weblog

Adio…
Adio ultima mea legatura cu ce a fost. Nu am vrut sa se termine, dar s-a intamplat. De acum incolo, o sa-mi croiesc propriul drum.
Multumesc ca ai fost acolo in perioada in care, inconstient, aveam nevoie de o directie in care sa alerg… ca m-ai modelat, ca m-ai ajutat sa evoluez, ca m-ai indrumat, ca m-ai chinuit, ca m-ai ranit, ca mi-ai dat noroi. Fara tine, as fi inflorit altfel… n-as fi avut acum nuferi…
Multumesc ca mi-ai aratat cum e infernul – asta m-a maturizat… Una peste alta, m-ai facut un om mai bun, mi-ai imbogatit sufletul, mintea, spiritul, si asta pentru ca am luat de la tine tot ce a fost mai bun.

Pentru asta iti dedic o poezie, acum la inceput de drum …

Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat in suflet si noroi-
dar ma gandesc la tine,
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-e asa curat,
cum gandul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plange mult atunci ori vei ierta?
Vei plange mult ori vei zambi
de razele acelei dimineti,
in care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
“Nu stii,
ca numa-n lacuri cu noroi cresc nuferi?” ( Blaga – Vei plange mult ori vei zambi?)