Cum ar fi sa vrei intentionat sa iesi intr-o poza cu ochii inchisi?
Ar fi o experienta unica… este o experienta unica.
E fascinant cum, in doar cateva zeci de secunde, suntem capabili sa ne deconectam de lumea reala si sa visam, in mijlocul orasului, in centrul agitatiei, in spatele pleoapelor, trase precum jaluzelele intr-o zi prea luminoasa.
Dar daca cineva e in spatele luminii orbitoare si surprinde cel mai sincer zambet pe film?
Atunci realizezi ca esti unul dintre cei 1000 de oameni speciali care si-au daruit, pentru cateva secunde, visele unui project extrem de fain… Daydreamers.

Ce mi-a placut mie cel mai mult?… senzatia… initial un zambet fara profunzime, iar apoi, neasteptat, un suras cu adevarat sincer, si minunat…

Try it
Thanx Alexandra

Intotdeauna m-am imaginat ca fiind o persoana ce traieste in afara stereotipurilor.
Totusi, azi mi s-a intamplat un lucru ciudat… – de altfel si motivul revenirii mele pe blog dupa atata timp – …am vazut o femeie de religie musulmana, mai pe romaneste, o araboaica, fumand. Si pentru cateva secunde mi s-a parut ceva extraordinar, ceva nemaivazut. Apoi mi-am dat seama ca … da, era ceva nevazut, pentru ca nu am mai vazut in viata mea femei arabe care sa fumeze. Stiam ca religia lor nu le permite un astfel de pacat. Dar ce… nici noua religia nu ne permite sa facem sex inainte de casatorie…so?

Da… m-am simtit ca un copil din nu stiu ce oras hyper tehnologizat, care vine pentru prima oara in Maramures si vede… vaci… vii.
Traiesc inconjurata de stereotipuri si idei preconcepute. La naiba! Trebuie sa schimb ceva…

De prin iunie, m-am inscris voluntar la Fundatia Culturala ARTEX, pentru un minunat proiect numit Ascensorul Cultural.
Printre multe altele, acest proiect vizeaza redescoperirea Bucurestiului… sau mai bine zis, ofera tuturor “capitalistilor” sansa de a-si cunoaste orasul mai bine, prin propunearea unor “must go to”-trasee pe care, in orice zi de relaxare, le-am putea urma. Ideea de baza nu este sa ne plimbam pur si simplu prin oras, ci sa ne imbogatim sufletul si mintea in momentele in care hoinarim pe strazi; sa aflam lucruri noi despre trecutul asezarilor pe langa, mai daunazi, treceam nepasatori.
Exista nenumarate monumente istorice in Bucuresti, nenumarate case cu arhitectura uimitoare, care astazi sunt uitate… pe langa care trecem fara sa ne dam seama.
Traseele pe care, in curand, toata lumea le va gasi pe platforma virtuala ce reprezinta Ascensorul Cultural, vor dezgropa trecutul, vor marca locurile pline de incarcatura istorica si vor relumina orasul.

Pentru toate aceastea insa, echipa realizatoare… adica si eu, munceste cu spor.
Acum ceva timp, am pus sub lupa STRADA POPA NAN. Si a fost o experienta unica…. un pas inapoi, acum 100 de ani. Totul e neschimbat, neclintit… poti mirosi si simti in aer minunatia acestei strazi.

Vine cineva la plimbare printre crescatorii de viermi de matase, printre copaci seculari, carute, frizerii, florarii, biserici, piatra cubica si…amintire? De la Foisor, pana’n Piata Vitan….

Din noiembrie … vom vedea adevarata splendoare a orasului acesta atat de contestat si de lovit… Bucuresti…

Between the scars in the closet, I run into a painting I made some time ago.
It was supposed to be color playing in blue, but it ended being the prison of suffering and past. Living proof of moments and feelings.
So now, the paint look so heavy I can’t even look at it for long. But i can destroy it any time, and that is a great relief.
It’s the only painting I’ll forever keep.

Harmony in blue? No, it’s a storm!

Printre lungi si lenese ore de vacanta, dupa lungi si chinuitoare ultime ore de sesiune, iata ca se gaseste timp si pentru internationale. Putine in vara asta, dar frumoase.
Dupa o luna iunie arzatoare, incarcata de amintiri, de emotii, de activitati, weekendul trecut a fost destinat evadarii. O evadare la mii de metrii peste nori, la mii de kilometrii peste tari.
Destinatia? Vilnius, locul destinat sfarsitului de iulie. Atmosfera? Challenging but great.
Dupa un nesfarsit si obositor drum, ne-am pomenit iesind pe poarta aeroportului, cautandu-i pe “culegatorii” nostri. Si de aici in colo, numai vitalitate. Munca, prietenie, vizite, alergatura, padure. Tot ce ne poate tine departe de somn. Ca doar avem destul timp pentru el in cutiuta bucuresteana.
Orasul l-as putea numi destinatie exotica. Aerisit, cochet, curat, verde, capitala culturala europeana. Inzestrata cu o frumusete arhitecturala medievala, presarata de localuri mici si incantatoare, capitala Lituaniei seamana, la o prima vedere, cu orasul perfect pentru o scurta vacanta culturala. Daca mai adaugam si Praga vazuta de sus, peisajul deja contureaza o experienta unica ce se apropie cu repeziciune.

Pozele contureaza necuvintele.

“There are two means of refuge from the miseries of life: music and cats.” (Albert Schweitzer)

Parca mi-ar fi citit gandurile.
… Ar mai fi si altele, dar nu la fel de eficiente.

Despre pisici, well, o stim toti pe mitzi a mea (“grasa si virgina” zice christine), o scumpete de animalutza.
Despre muzica, perioada actuala = Dream Theater. O sa mai scriu eu despre ei, cand imi fac si timp.

anul trecut, la predeal, mi-a aratat cineva acest scurt metraj… it made me wonder. It makes me wonder even today…

Fericirea consta in lucruri marunte, in lucruri simple… really?
Eu nu cred asta; de fapt, sunt chiar impotriva acestei credinte.
Cine si de ce vrea sa imi zica mie ca lucrurile care ma fac fericita sunt simple sau marunte? That’s a lie.
Ce inseamna marunt? Si pentru cine? Fericirea e ceva atat de intens, incat isi poate ridica seva numai din radacini adanci, din lucruri “mari” (e oare mare antonimul lui marunt?).
Si daca ce ma face pe mine fericita pare pentru ceilalti ceva insignifiant, well, nu-mi pasa. Pentru ca e irelevant. Cand vorbim de sentimente, tot ce are valoare se raporteaza la sine.

Oare cati cunosc diminetile calde de vara din Cismigiu, pline de roua si liniste? Cati au ascultat in astfel de momente “Nimrodel…”? Si dintre acestia… cati au simtit cu adevarat insemnatatea acestor momente? Cati au fost fericiti?
– pentru ei lucrurile astea nu sunt simple. Sunt exact ca sistemul sanguin; asigura intreaga vitalitate a spiritului.
Un lucru e marunt doar pentru cei pe care nu ii afecteaza. Si atunci, de ce sa te intereseze ceva paralel tie si sa il categorisesti ca fiind simplu?

E posibil sa ma insel, dar eu sunt convinsa ca fericirea consta in tot felul de lucruri, numai marunte nu.

ps: ia cu tine melodia asta cand vrei sa traiesti un “lucru marunt”

“doar pentru ca ne simtim noi mici,nu inseamna ca totul e mare”

oare?

Ce e mai important? Marimea fizica sau ceea ce nu se vede? Cred totusi ca in ambele cazuri, noi pierdem.
Din punct de vedere biologic, oamenii sunt foarte foarte mici, comparativ cu… Universul. Oamenii sunt foarte mici daca analizam gradul de dezvoltare a simturilor, instinctul primar de supravietuire. In fond, ce avem noi si restul vietuitoarelor nu au? — Minte —
Minte in sensul ca gandim logic (sau ilogic), in sensul ca putem crea, putem imagina, putem lasa ceva in urma. Dar, tot ce lasam, tot pentru noi este. Si probabil ca, pentru acel ceva superior care exista… si care e mare… tot ce facem noi e insignifiant – eventual ii starneste un zambet. TOT ce facem noi e trecator. – Cat poate tine? – Maxim mii de ani. Dar, raportat la cele milioane care exista… ce inseamna mii?
Spunem ca un geniu este nemuritor, ca “ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. — Dar la un moment dat, tot va rasari altul. Si tot ce a fost se va fi uitat.

Suntem atat de mici… si totul este atat de MARE

“Traind în cercul vostru strâmt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor si rece.”

Morning pentru ca e 9.45 am, pure morning pentru ca e foarte inspirant videoclipul, sau mai bine zis, este cum sunt eu acum.
You know the video, right?

Da, vorbim de simtiri aici, pe net, desi nu obisnuiesc. Treaba e cam asa… te arunci in gol. Probabil, o data in viata, fiecare a trait senzatia asta, de cazut in gol… dar sa te arunci de buna voie?!
Well, I did it
am sarit… si toate trec cu o viteza uimitoare pe langa mine, in timp ce eu simt ca ma sufoc si ma indrept spre… nu stiu spre ce…
and I strip out of the clothes…
and I feel the wind in my hair…
like in a roller coaster… It feels great!
and stop!!

I’m safe…