Invatand din Bucuresti…

“La jeunesse n’est pas une période de la vie. Elle est un état d’esprit. Un effet de la volonté. Une qualité émotive. Une victoire du courage sur la timidité, du goût d’aventure, sur l’amour du confort. Jeune est celui qui s’éttone et s’émerveille. Il défie les événements et trouve de la joie au jeu de la vie. Vous êtes aussi jeune que votre joie. Vous resterez jeune autant que vous resterez réceptif. Réceptif à ce qui est beau, bon et grand. Réceptif aux messages de la matière, de l’homme, de l’infini. Si un jour votre coeur allait être mordu par le pessimisme et rougé par le cynisme ou l’égoïsme, puisse Dieu avoir pitié de votre âme de vieillard”

Bucurestiul, acest oras eclectic in care traiesc zi de zi, este plin de farmec, istorie, amintire si mister… Fie cladiri, fie evenimente, fie oameni, fiecare ascunde cate o particica de trecut. Iar acest trecut nu trebuie pierdut sau uitat. Firul istoriei nu trebuie sa se rupa… pentru ca din el avem atat de multe de invatat.

Citatul cu care am inceput a reprezentat un moment de inspiratie pentru mine. Capitala va ramane mereu tanara, ca si sufletele ce o populeaza… Pentru aceasta cauza exista autori ca Victoria Dragu Dumitriu si initiative ca “Ascensorul Cultural”

 

I will forever be a daydreamer…

Cum ar fi sa vrei intentionat sa iesi intr-o poza cu ochii inchisi?
Ar fi o experienta unica… este o experienta unica.
E fascinant cum, in doar cateva zeci de secunde, suntem capabili sa ne deconectam de lumea reala si sa visam, in mijlocul orasului, in centrul agitatiei, in spatele pleoapelor, trase precum jaluzelele intr-o zi prea luminoasa.
Dar daca cineva e in spatele luminii orbitoare si surprinde cel mai sincer zambet pe film?
Atunci realizezi ca esti unul dintre cei 1000 de oameni speciali care si-au daruit, pentru cateva secunde, visele unui project extrem de fain… Daydreamers.

Ce mi-a placut mie cel mai mult?… senzatia… initial un zambet fara profunzime, iar apoi, neasteptat, un suras cu adevarat sincer, si minunat…

Try it
Thanx Alexandra

 

Ganduri de prin tunel, de ce nu respectam cartile?

Ce face romanul in metrou? Pai, depinde… are multiple si diverse alternative de a “arde” timpul: sta ca branza (*), sta pur si simplu, asculta muzica, se uita in geam, citeste (o, evoluam)… citeste ziarul (na evolutie, si mai e si compact care e gratis), citeste….(tanana) cate o carte. E, aici e the hot spot of the post. Intrebarea ar fi, de ce naiba chinuie lumea cartile????
Ce face studentul roman 10 minute in metrou, de la romana la unirii? Analizeaza restul romanilor din jur, si pune intrebarea de mai sus cu chinuitul.
E apreciabil ca lumea mai citeste inca in metrou. Sunt diverse “opriri” pe scara “acceptabil”.
- La baza e ziarul… omul inainte de serviciu se informeaza (evident daca e Dilema , Katzavencu sau …nush, jurnal literar si altele de genul, se schimba problema si urca in ierarhie)
- Apoi exista mereu romanul de autobuz/metrou – ala da, ala usor de citit, cu 100 de cuvinte pe pag (scrise maaare, ca doar mijloacele de transport in comun se balangane). Si aici, daca e un bulgakov – comedie autentica, nu se pune, dar …cand e un Agatha Christie… (il putem pune la ziare)
- Si mai sunt cei care…lectureaza cu adevarat, care citesc pt placerea de a citi literatura la nivel de arta, nu all the bullshit around.
E…ce m-a complet enervat pe mine ** e ca toti… ma rog, in general toti, indoaie cartile la colturi.
DE CEEEE?
Le doare si pe ele (app de “eu nu bat covoarele ca si pe ele le doare”). Nu e pacat sa ai o carte innebunita asa la toate colturile? Ppl, tine de respect chestia asta. Iti cumperi o carte de placere…cu drag, nu ca sa o badjocoresti. Daca nu pt banii dati pe ea (cumparata noua sau de la anticariat) sau pt timpul “sacrificat” ca sa o imprumuti de la biblioteca, atunci macar din respect pentru autorul respectiv, pentru subiectul respectiv…pentru carte in sine, NU MAI INDOITI CARTI LA COLTURI.
Daca ai fi pictor si cineva ar veni sa iti indoaie o pictura pe toate partile, ti-ar placea? … N-as crede…

*branza sta si pute

** nu e mai bine de oamenii care gandesc mai putin? Ei cu siguranta nu sunt stresati, enervati, suparati, tristi…la ei e totul roz…

 

Temps D’images

Ce n’est pas une chanson d’amour … cu marius manole … la fabrica … si iar nu pot sa ajung. La naiba!

De pe 22 pana pe 30 septembrie se desfasoara Temps D’Images in Bucuresti (am aflat si eu aseara in Laptarie). 3 nopti de filme la motoare, teatru, dans, imbinate, as spune eu, perfect – teatru si dans contemporan, lucrari de arta video…
Thanx Artlink! Orasul asta batut de ploi si praf, care se cufunda treptat in prost gust, kitsch si amortire culturala, are nevoie de cate un dus rece … e timpul imaginilor!

 

Te pot suna de la un telefon public colorat daca vrei!

In perioada 23-27 septembrie, se desfasoara Ars Telefonica, proiect menit sa reactiveze acele spatii urbane cu potential cultural direct.
De abia astept sa ajung aine in zona Universitate-Ateneu-Amzei, si sa imi sunt diversi prieteni din cabinele telefonice transformate in mici opere de arta in sine

For detalis, click the photo!

 

La devorat de stiinta pe inserat, in parc

Pe 26 septembrie este Researchers’ Night ’08 , adica o micuta oportunitate pentru cetateanul de rand de a lua parte la diverse experimente stiintifice, de a se familiariza cu lumea mai putin inteleasa a LHC-ului si a altor “chestii” asemanatoare(sau nu).
Atelierul de fizica se desfasoara in Herastrau si e promite a fii interesant.
Can’t wait to be there!

 

Sub greutatea citadina

Oare cum sa imi reiau activitatile zilnice, eventual si tabieturile, dupa o saptamana in care nimic nu a semanat cu viata mea obisnuita? Sa revin in inecaciosul praf bucurestean, dupa ce, timp de o saptamana am inspirat doar briza marii…
Sentimentul trait la 4 dimineata, pe plaja, intre o luna plina, in apogeul luminozitatii, si o mare de argint ce-si leagana usor valurile spre tarm… of, I want it back, macar pentru o secunda in plus
In vama se traieste intr-un illo tempore ametitor dar placut. Sub impresia ca iti incarci bateriile pentru un nou an, te lasi atras de magia marina … ca, abia revenit la cotidian, sa realizezi ca ti-ai lasat toata vitalitatea pe nisipul umed al diminetii, sub o umbreluta de stuff, ascultand Bolero si asteptandu-L sa rasara.
Adio regina a valurilor … ramane sa ne reintalnim intr-o noua zi calduroasa, departe de greutatea citadina.

Tot ce-mi ramane pana atunci este acest solo mult iubit dintr-un Lost Song

 

Now and then

Si ca sa ma mentin in starea post-ului anterior, iti mai recomand un site: Now and then
unde sa te rasfeti vizual.
De multe ori am cautat un spatiu romantic pentru o plimbare de cateva minute intr-o zi cu soare, si cele mai frumoase experiente le-am trait in inima orasului, ratacind pe stradute, neavand nici cea mai vaga idee unde ma aflu, admirand casele din jur…. piatra cubica pe strazi, sau poate miros de asfalt incins… lipsea o trasura si m-as fi simtit ca in povesti
Iubesc Bucurestiul tacut, ascuns si …. liber

 

My town

Intotdeauna am fost fascinata de Bucurestiul pe care nu l-am trait, de perioada “rosie” a lui. Cine nu are cate o ruda care mai povesteste cate ceva din lumea de altadata care pulsa prin locurile atat de comune astazi. Mergi pe Lipscani si te gandesti oare cate generatii au trecut pe acolo inaintea ta, si ce insemna Lipscani-ul pentru ele. Fie perioada interbelica, fie comunism, toate sunt mini-ere petrecute atat de aproape de prezentul meu. Cu fiecare fotografie pe care o gasesc, si care imi ilustreaza orasul natal intr-o alta lumina decat cea curenta, e un nou motiv de bucurie. Multumesc Andrei Pandele pentru fiecare emotie urbana. Fotografii gasesti aici si aici