I…realitatea cotidiana!

Care este Irealitatea? Pai, in primul rand va invit sa vizitati virtual orasul . Songdo IBD
V-ati lamurit?
Daca nu, vin cu niste intrebari ajutatoare:
Noua cat ne-a luat sa construim “interminabilul” si “impresionantul” pasaj Baneasa?
Ce se intampla cu litoralul romanesc la ora actuala? (detalii pe aici)

Eeee, in Coreea de Sud, Olanda sau alte tari, situatia este cu totul diferita. Apar orase construite de la zero, pe teritoriu scos de sub ape. Si ce ma impresioneaza si mai tare este ca, printre zgarie-nori si centre comerciale futuriste se gasesc obligatoriu spatii de relaxare si oaze de verdeata care sa le asigure locuitorilor confortul unei vieti de 80 de ani. Oare oamenii aia unde isi parcheaza masinile?? Nu-mi spuneti ca exista ceea ce se cheama parcari subterane?

 

Despre pasiune?

Termenul mi se pare atat de suprautilizat si de gresit folosit/inteles incat incep sa folosesc adaptat citate din filme, desi imi displace mult cand fac asta: Passion is overrated! Lucrez cu pasiune, iubesc cu pasiune, pun pasiune in ce fac, sunt pasionata de filme, pasiune, pasiune, pasiune. De ceeee?
De cele mai multe ori se poate numi preocupare, sau determinare, sau interes, sau placere, dar la naiba! – nu orice te preocupa este facut cu pasiune! Pasiune au Razvan Mazilu pentru dans, Portnoy pentru tobe, castigatorii competitiilor internationale de sah, gimnastii olimpici… Faptul ca imi place mie sa ma uit la filme, sa merg la teatru, sa fiu voluntar, inseamna ca imi place, ca ma implic, ca ma intereseaza si atat.
De ce m-am ambalat atat? Pentru ca m-am saturat sa vad cu toti in jur fac totul cu si din pasiune. As vrea sa inteleaga toata lumea ca daca nu te trezesti dimineata in gand cu o anume unica si minunata chestie pe care vrei sa o faci, atunci e posibil ca in momentul ala sa nu ai nici o pasiune. Asta e, life isn’t passionate for everybody. That doesn’t mean it can’t be fully flavored!

Acum ca mi-am exprimat of-ul, sa va povestesc si ceva mai interesant decat gandurile mele filozofice. Acum ceva timp s-a creat o noua comunitate fotografica romaneasca online: Comunitate Foto. Nu e nici unica, nici cea mai mare, dar cred cu adevarat ca e cel mai fain, nou si revolutionar www-loc in care se aduna, din toate colturile, prin toate pozele, o supradoza de entuziasm si creativitate pe care poate sa si-o administreze orice vizitator.
Si pentru ca m-am tot “voluntarizat” de cand ma stiu, mi-am luat umbreluta multicolora si cosul plin cu ingrediente si impreuna cu membrii fondatori ne-am pus pe copt placintute cu surprize pentru toti. Prin urmare, va invit sa aruncati un ochi pe aici si sa vedeti daca sare ceva placut in evidenta.
Pun si o poza cu Puding, poate poate va conving

 

2 weeks of misery. One has ended -

“There are two means of refuge from the miseries of life: music and cats.” (Albert Schweitzer)

Parca mi-ar fi citit gandurile.
… Ar mai fi si altele, dar nu la fel de eficiente.

Despre pisici, well, o stim toti pe mitzi a mea (“grasa si virgina” zice christine), o scumpete de animalutza.
Despre muzica, perioada actuala = Dream Theater. O sa mai scriu eu despre ei, cand imi fac si timp.

 

Pure Morning

Morning pentru ca e 9.45 am, pure morning pentru ca e foarte inspirant videoclipul, sau mai bine zis, este cum sunt eu acum.
You know the video, right?

Da, vorbim de simtiri aici, pe net, desi nu obisnuiesc. Treaba e cam asa… te arunci in gol. Probabil, o data in viata, fiecare a trait senzatia asta, de cazut in gol… dar sa te arunci de buna voie?!
Well, I did it
am sarit… si toate trec cu o viteza uimitoare pe langa mine, in timp ce eu simt ca ma sufoc si ma indrept spre… nu stiu spre ce…
and I strip out of the clothes…
and I feel the wind in my hair…
like in a roller coaster… It feels great!
and stop!!

I’m safe…

 

Cicluri

Mi-au trebuit 21 de ani sa constientizez ca viata e un … mare ciclu, chiar un cerc.
Totul e ciclic, anii se repeta ciclic – anotimpuri. Starile sufletesti, the same… “after winter, must come spring”. Da… o serie neintrerupta de cicluri suprapuse timpului liniar, dar care poate deveni circular… nu are nevoie decat de gravitatie suficienta.
Nu degeaba, eufemistic, varsta se masoara in “primaveri”… nu degeaba in fiecare vara se repeta nesfarsit acelasi ritual al concediului, pentru clasa muncitoare…
… totul e insiruire de cercuri si cicluri. M-as putea lasa influentata de ideea ca la un moment dat apare, inevitabil, un eveniment atat de important ca rupe toata rotunjimea obisnuita a ciclului… dar, la naiba ca si evenimentul asta se desfasoara ciclic, mutand intreaga realitate pe o alta traiectorie, dar neschimbandu-i structura.
Completitivitate … rimeaza in acceptiunea mea cu un ciclu circular.
Si ce se intampla cu toate ciclurile? … Se duc in sus … oriunde ar insemna acest sus – punct originar, o comprimare totala a rotunjimii, a sferei.

 

Ganduri de prin tunel, de ce nu respectam cartile?

Ce face romanul in metrou? Pai, depinde… are multiple si diverse alternative de a “arde” timpul: sta ca branza (*), sta pur si simplu, asculta muzica, se uita in geam, citeste (o, evoluam)… citeste ziarul (na evolutie, si mai e si compact care e gratis), citeste….(tanana) cate o carte. E, aici e the hot spot of the post. Intrebarea ar fi, de ce naiba chinuie lumea cartile????
Ce face studentul roman 10 minute in metrou, de la romana la unirii? Analizeaza restul romanilor din jur, si pune intrebarea de mai sus cu chinuitul.
E apreciabil ca lumea mai citeste inca in metrou. Sunt diverse “opriri” pe scara “acceptabil”.
- La baza e ziarul… omul inainte de serviciu se informeaza (evident daca e Dilema , Katzavencu sau …nush, jurnal literar si altele de genul, se schimba problema si urca in ierarhie)
- Apoi exista mereu romanul de autobuz/metrou – ala da, ala usor de citit, cu 100 de cuvinte pe pag (scrise maaare, ca doar mijloacele de transport in comun se balangane). Si aici, daca e un bulgakov – comedie autentica, nu se pune, dar …cand e un Agatha Christie… (il putem pune la ziare)
- Si mai sunt cei care…lectureaza cu adevarat, care citesc pt placerea de a citi literatura la nivel de arta, nu all the bullshit around.
E…ce m-a complet enervat pe mine ** e ca toti… ma rog, in general toti, indoaie cartile la colturi.
DE CEEEE?
Le doare si pe ele (app de “eu nu bat covoarele ca si pe ele le doare”). Nu e pacat sa ai o carte innebunita asa la toate colturile? Ppl, tine de respect chestia asta. Iti cumperi o carte de placere…cu drag, nu ca sa o badjocoresti. Daca nu pt banii dati pe ea (cumparata noua sau de la anticariat) sau pt timpul “sacrificat” ca sa o imprumuti de la biblioteca, atunci macar din respect pentru autorul respectiv, pentru subiectul respectiv…pentru carte in sine, NU MAI INDOITI CARTI LA COLTURI.
Daca ai fi pictor si cineva ar veni sa iti indoaie o pictura pe toate partile, ti-ar placea? … N-as crede…

*branza sta si pute

** nu e mai bine de oamenii care gandesc mai putin? Ei cu siguranta nu sunt stresati, enervati, suparati, tristi…la ei e totul roz…